Suflet de poet

"Tăcuţilor artişti. 

Cu negrăită umilinţă,

un fals. 
mare.
până la creştet.”

Sunt mulţi poeţi în lume

În goană scriitori,

Ce mâzgălesc din pană

Icoanele în glume,

Versete şi psaltiri.

Teoria relativităţii întinse (II)

- Manifest 

Eu relativez, tu relativezi... un fel de vanghelie lăuntric care este urlă laborios spre mine: mă pierd. În almanahe.

Nu mai ştiu deloc cu ce paletă să lăcuiesc soarele. Desenaţi-mi, vă rog!

Viaţa e un fel de ciulama cu multe toarte. De oricare o apuci, o faci ţăndări - te lasă fleaşcă.

Şi uite-aşa se iveşte Alex - băiat fain, zglobiu. Mă vede bine. De la o poştă.

Alina, tovarăşa de taclale - face nazuri când m-arăt.

Istvan crede că-s simandicoasă. Lari chiar mă place. Anuţa mă invidează. Lui Deiu îi vine să-mi dea cu câte-un scaun în cap.

Toţi altfel. Toţi deopotrivă.

Mulţumesc, aceleaşi gânduri.

Philo Sophos, nu Philo Zophos

Iubitor de înţelepciune, nu de întuneric

Teoria relativităţii întinse (I)

Toate cele pământeşti sunt relative, singura noţiune care poate fi absolută e relativitatea. (David Boia)

Dacă aşa stau lucrurile, atunci înseamnă că tot ceea ce ne înconjoară nu e defapt ceea ce pare a fi la o primă inspecţie. De acord, motivul fiind perspectivele noastre diferite asupra componentelor unei vieţi care funcţionează după propriile legi, autonome de ale unui individ în parte. Să nu pierdem din vedere principalul factor şi anume că nu cunoaştem adevărul absolut în legătură cu un nimic şi mai cert.

Vedem o părticică infimă din întreg: atât cât ne putem permite.

Hai s-o luăm aşa: ce este de fapt şi în esenţă o lalea, de pildă? S-o catalogăm după aparenţe, miros, culoare, bulb? Să fie multitudinea incomensurabilă de particule fundamentale şi indivizibile, numite atomi, neutrini, ba nu, quarci, pardon stringuri, cuante, scuze sau n-am habar ce-o mai fi descoperind un viitor Leucip, Democrit sau Einstein? Laleaua e floarea aia galbenă, introvertă cu frunze lungi pe care o ţii tu în mână acum? Ce e o floare? Dar o mână? Dar tu?

Ce-i cu toate întrebările astea savante?

Şi ce n-ar fi, ce n-ar putea fi!

şşşşşşşş..............

 ştiu ce vrei să spui

 dinainte ca

 iarba să atingă cerul gurii

 iar el să deplângă necuvântătoarele vrăbii

 vrăbii de-o şchioapă şi astronomice vrăbii

 la scălcat printre stânci

 în urlători

 ştiu, nu trebuie să mă scuzi

 pentru toate stolurile mele –

 cele ce-mi roiesc la glezne

 şi cele din aureolă

 ştii, dar tot le-mpuşti.

 fără vrăbii, fără rândunele

 fără migrările lor clericale

 cerul ar rămâne gol, neîmpănat –

 paralizie mintală.

 şi poate că şi tu ai avea

 pe rând

 o vrabie

 o rândunică

 şi un-stol-de-mine

Gânduri paşnice (II)

De câte mii de ori nu cugetăm la nemărginirea ei? Ce făptură nu tânjeşte cu fiecare por care respiră, după dârele fine de parfum pe care le lasă în urmă şi pretutindeni?

Noi nu suntem carne, suflet, nici materie, ci iubire. Pură, completă, nepieritoare. Iubire în formă de tine, de mine, de noi. Comuniune în trei acte: lichidă, firească, solidă, statornică, gazoasă, îmbătătoare.

Se naşte o întrebare: dacă suntem dragoste, cum de strângem atâta ură la sân şi o emanăm aşa de ieftin, aşa de lesne?

Dar te-ai gândit oare ce înseamnă ura? Nu e oare, la sorginte, tot un soi de dragoste, mai ciudată ce e drept, însă una care nu priveşte cu ochi buni, nu resimte milă, frumuseţe, speranţă, onoare, o iubire răstălmăcită demult, încă de la începuturi?

Philo Sophos, nu Philo Zophos

Iubitor de înţelepciune, nu de întuneric

Am zărit lumină

~ Sorescu M.

Am zărit lumină pe pământ,

Şi m-am născut şi eu

Să văd ce mai faceţi.

Sănătoşi? Voinici?

Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc nu-mi răspundeţi.

Nu am timp de răspusuri,

Abia am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici

E cald, e frumos

Şi atâta lumină încât

Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,

Se uită la mine cu sufletul...

Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi sorbi, totuşi

Din mâna ta.

Îmi place că tu ştii s-o faci

Amară.

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

"În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi dăunătoare măsură." - C.S.Lewis, autorul.

Acelaşi C.S.Lewis, autorul mai bine-cunoscutei serii de cărţi pentru copii, „Cronicile din Narnia”.

Şi nu-i aşa? În general, marea majoritate a oameniilor râd involuntar când vine vorba de Ei – „Ceilalţi”, „Capi-de-Mort”, „prieteni imaginari”, „fantome”, „extratereştri” şi toate celelalte pseudonime sub misterul cărora au învăluit omenirea de aproape 7000 de ani, de când conducătorul întunericului s-a prezentat perechii adamice:

- Bună, Evo. Sunt eu,  „Şarpele cel vechi”. Ce zici de un măr?

Philo Sophos, nu Philo Zophos

"Dacă ceri un măr şi primeşti un măr, nu înseamnă că tu eşti copilul preferat al lui Dumnezeu. Înseamnă doar că e sezonul merelor". ~ Chris Simion

Philo Sophos, nu Philo Zophos

"Dacă timpul ar fi frunze, ce toamnă!" ~ Stănescu N.

Cartea Mironei

Scrisă într-un gest cursiv, acustic, pe care numai un scriitor de limbă nativă îl poate nutri...

Poftiţi o mostră (încheieturii ochilor):

„La inceput parca am fost legata la ochi, dusa de mana. Apoi am capatat alti ochi. Si bratele, si sufletul mi-au fost incatusate intr-un lant care parea fragil, dar care s-a dovedit cat se poate de trainic.O clipa, m-am zbatut.Viata nu se vroia infranta. Am incercat sa rezist. Aripile se agitau ca ale unei pasari cu capul taiat. Apoi, nu stiu cum m-am pomenit dincolo. Aerul mai dens, mai tare climatul aspru dar si foarte dulce. Ma aflam pe marile inaltimi, pe piscurile celor putini, indragostita...

Recenzie Warm Bodies

Într-o seară, extenuată după ore întregi de muncă, mi-am propus să vizionez o comedie sau cel puţin un film care să-mi amelioreze moleşeală generală, să mă reactiveze în urma unui şoc de fibrilaţie zdravăn. Cotrobăind prin cutiuţa de amintiri şi găsind că în zilele noastre nu se mai fabrică filme amuzante, ci doar barbare, scârboase şi deşucheate, mi-am vorbit astfel:

- Ce-ar fi să mă uit la un film cu zombie? Am văzut o groază de ele din toate categoriile posibile, chiar descoperind nişte comedii la care am râs copios şi-al căror efect revigorant mi-a stimulat secreţia de serotonină pentru întreaga săptămână, gen "Tucker & Dale vs Evil", "Shaun of Dead", "Zombieland". Sau măcar cu-n horror bunicel să mă pricopsesc.

înţelepciune în sticluţe mici

Culese din gândurile pline de duh şi înţelepciune ale părintelui Sofian Bunghiu. Nişte alifii miraculoase!

”Putem pierde orice, afară de suflet,
căci dacă ne rămâne acesta
încă n-am pierdut nimic”

gânduri paşnice (I)

Nu exista iubire neimpărtăşită, iubire numai din partea lui sau a ei, sentimente puternice pe care cineva le nutreşte cu înflăcărare faţă de o persoană scumpă fără ca ea să simtă măcar o tresărire...

Oameni buni, fete dragi, că în special voi sunteţi vulnerabile în faţa acestei stări, luaţi aminte că dacă iubiţi un băiat fără ca el să vă acorde măcar un moment de atenţie, fără ca el să vă împărtăşească măcar o privire senină, un surâs plin de candoare, o vorbă de apreciere pentru ceea ce sunteţi, exact aşa cum v-a lăsat Tatăl din ceruri, aceea nu se mai cheamă iubire, ci amăgire, manipulare a percepţiei voastre vizavi de persoana de care aveţi convingerea că v-aţi îndrăgostit.

halal

când priveşti la mulţimile de copaci decapitaţi şi chei din ceafa cărora
cârdurile de oameni ce-şi fac veacul de o zi îţi dau cu aripile peste plisc făcând ceva pe noua ta freză ori jeacă de blug ordinar

când tu arunci firimituri de pită fermentată ca să nu cumva să uiţi brutăria de unde ai plecat - e între dispensar şi bancă
jigodiile alea de orătănii urbane ce ţanţose îşi înfing tocurile lungi cât o erecţie în chestia aia moale
numită găinaţ capitalist cu ochi şi pălărie din zbârlitele pene ale celor învinşi

dihorii din umbră fac calcule elaborate

dihorii din umbră se ling pe degete

o joacă

 unde s-a dus copilul din mine
 pe unde s-a putut piti exact cât un
 zigot

 în biberon de sân străin
 acolo te ascunzi femeie-n
 lună nouă
 supurezi

Clipa - Stare de spirit

"- Ai văzut, cumva, ceva
din Dumnezeu
sau în toiul furtunii...
...un curcubeu?"

Pat de flori - Contrapunct

Cât de simplă, atât de frumoasă...iubirea...mai presus de cuvinte...

Jurnalul unei singurătăţi morbide (II)

tinerilor ce nu-şi găsesc locul, neastâmpăraţilor tineri...

Suferi şi parcă privind din perspectiva lumii lucrurile din jur te înstrăinezi şi mai tare de tine în ele.

Ai fost şi încă eşti cât se poate de zbuciumat/ă: întâlnirea romantică, presărată de mirodeniile fascinantei incursiuni pe drumul cunoaşterii de la început s-a transformat într-un real viol de inimă, călcată de gigantice falusuri de tren în itinerariile ei. Zadarnic, fiindcă n-ai puterea să-ţi controlezi destinul şi sentimentele care te năpădesc uneori de te izbesc cu capul de toate neregularităţile colţuroasei existenţe cotidiene (şi aici te referi la ofertele irefutabile pe care societatea capitalistă ţi le prezintă drept "elixirul fericii" şi succesului oricărei fiinţe umane, printre care, de vază stă filozofia "generaţiei dubstep", cam preluată, ce-i drept, de la tata hippie: "free, wild sex, no boundaries, just do it, carpe diem, fii cool, fii la modă, poartă (masca) asta, fii aşa şi fii cutare").Intonaţiile democratice ale unor imperative comuniste deja înfrânte. Deci nu te teme de tine.

Un gând te frământă la modul absolut: cum de nu mai există afecţiune  – prietenie sinceră, ce nu se bizuie pe interesele proprii, iubire dezinteresată, fragedă ca un prunc, pasiune domoală, noţiunea de a face dragoste din pleoape cu subtilitatea frumuseţii din jurul tău? de ce oamenii sunt aşa de duri, nevisători, de ce nu mai cred în auroră şi-n peştişorul auriu, de ce plouă mereu din nori negri, de ce nu mai crede nimeni în nimic, de ce îl uităm pe Dumnezeu într-un coşciug, nici acolo ori pe-un raft căzut? Şi de ce-urile acestea apasă asupra ta cu o presiune de oală: starea de agregare a unui abur aparte.

Fierbi înăbuşit în suc propriu.

Te pierzi în imagini difuze. Cel mai grav e faptul că toate aceste constatări nu fac decât să te ermetizeze şi mai mult în propria-ţi piele – etichete numerotate greşit, taguri şterse, ambalaje sfâşiate în grabă - neştiind cum e mai bine. Să te „expui” ca ceilalţi, ca idolii de purici alb-negru, de celuloză ? Să te închini unor sticle goale, să te laşi purtat de val? Să te sulimeneşti cu ambalaje improprii, să te-mpăiezi? Să te proţăpeşti în vreun raion ori de-o vitrină fumurie? Nu.

Te aşterni reverenţios în lada de deşeuri menajere a societăţii - mintea colectivă: măcar aici e răcoare, e linişte...şi e loc destul.

Pentru cei oropsiţi.

"Orice singurătate-i un păcat. Aşa grăieşte turma." (Nietzsche F.)

"Singurătatea e preţul pe care trebuie să-l plătim că ne-am născut în acestă perioadă modernă, atât de plină de libertate, de independenţă şi de propriul nostru egoism." (Soseki N.)

"Singurătatea e un lucru frumos, dar ai nevoie de cineva, ca să-ţi spună că singurătatea e un lucru frumos." (Balzac H.)

Te îmbrăţişez virtual  între două acolade imperfecte. Singuraticule, singuratico!