Gânduri paşnice (II)

De câte mii de ori nu cugetăm la nemărginirea ei? Ce făptură nu tânjeşte cu fiecare por care respiră, după dârele fine de parfum pe care le lasă în urmă şi pretutindeni?

Noi nu suntem carne, suflet, nici materie, ci iubire. Pură, completă, nepieritoare. Iubire în formă de tine, de mine, de noi. Comuniune în trei acte: lichidă, firească, solidă, statornică, gazoasă, îmbătătoare.

Se naşte o întrebare: dacă suntem dragoste, cum de strângem atâta ură la sân şi o emanăm aşa de ieftin, aşa de lesne?

Dar te-ai gândit oare ce înseamnă ura? Nu e oare, la sorginte, tot un soi de dragoste, mai ciudată ce e drept, însă una care nu priveşte cu ochi buni, nu resimte milă, frumuseţe, speranţă, onoare, o iubire răstălmăcită demult, încă de la începuturi?

gânduri paşnice (I)

Nu exista iubire neimpărtăşită, iubire numai din partea lui sau a ei, sentimente puternice pe care cineva le nutreşte cu înflăcărare faţă de o persoană scumpă fără ca ea să simtă măcar o tresărire...

Oameni buni, fete dragi, că în special voi sunteţi vulnerabile în faţa acestei stări, luaţi aminte că dacă iubiţi un băiat fără ca el să vă acorde măcar un moment de atenţie, fără ca el să vă împărtăşească măcar o privire senină, un surâs plin de candoare, o vorbă de apreciere pentru ceea ce sunteţi, exact aşa cum v-a lăsat Tatăl din ceruri, aceea nu se mai cheamă iubire, ci amăgire, manipulare a percepţiei voastre vizavi de persoana de care aveţi convingerea că v-aţi îndrăgostit.