De câte mii de ori nu cugetăm la nemărginirea ei? Ce făptură
nu tânjeşte cu fiecare por care respiră, după dârele fine de parfum pe care le
lasă în urmă şi pretutindeni?
Noi nu suntem carne, suflet, nici materie, ci iubire. Pură,
completă, nepieritoare. Iubire în formă de tine, de mine, de noi. Comuniune în
trei acte: lichidă, firească, solidă, statornică, gazoasă, îmbătătoare.
Se naşte o întrebare: dacă suntem dragoste, cum de strângem
atâta ură la sân şi o emanăm aşa de ieftin, aşa de lesne?
Dar te-ai gândit oare ce înseamnă ura? Nu e oare, la
sorginte, tot un soi de dragoste, mai ciudată ce e drept, însă una care nu priveşte
cu ochi buni, nu resimte milă, frumuseţe, speranţă, onoare, o iubire răstălmăcită
demult, încă de la începuturi?
