...Azi le insiram doar penele...

"Orice iubire are stropi de infinit. Dincolo de ea începe abisul."

sâmbătă, 24 august 2013

Teoria relativităţii întinse (I)


Toate cele pământeşti sunt relative, singura noţiune care poate fi absolută e relativitatea. (David Boia)

Dacă aşa stau lucrurile, atunci înseamnă că tot ceea ce ne înconjoară nu e defapt ceea ce pare a fi la o primă inspecţie. De acord, motivul fiind perspectivele noastre diferite asupra componentelor unei vieţi care funcţionează după propriile legi, autonome de ale unui individ în parte. Să nu pierdem din vedere principalul factor şi anume că nu cunoaştem adevărul absolut în legătură cu un nimic şi mai cert.

Vedem o părticică infimă din întreg: atât cât ne putem permite.

lalea galbenaHai s-o luăm aşa: ce este de fapt şi în esenţă o lalea, de pildă? S-o catalogăm după aparenţe, miros, culoare, bulb? Să fie multitudinea incomensurabilă de particule fundamentale şi indivizibile, numite atomi, neutrini, ba nu, quarci, pardon stringuri, cuante, scuze sau n-am habar ce-o mai fi descoperind un viitor Leucip, Democrit sau Einstein? Laleaua e floarea aia galbenă, introvertă cu frunze lungi pe care o ţii tu în mână acum? Ce e o floare? Dar o mână? Dar tu?

Ce-i cu toate întrebările astea savante?

Şi ce n-ar fi, ce n-ar putea fi!

Să trecem la observatorii şi sistemele de referinţă ale lui Einstein. Ideea de bază a teoriei relativităţii este că timpul și distanțele unui eveniment măsurate de doi observatori au în general valori diferite, dar întotdeauna se supun aceloraşi legi ale fizicii.

Ştiţi clar că viteza luminii e cea mai importantă constantă din Univers: c~300.000 km/s, indiferent de sursa care o emite. Gândiţi-vă că lumina parcurge de aproape 7 ori diametrul Pământului pe durata unei secunde.

Provocare relativă:

Te cheamă Ionel, mergi cu trabantul cu 40 km/h şi din faţă vine Gigel cu ocheţi fumurii, tolănit într-un BMW Z4 Roadster de-un roşu tunat cu nici mai mult nici mai puţin de 200 km/h. Aşadar frumosul exemplar de BMW se va îndrepta spre tine nu cu 200, ci 240 km/h (ai face bine să nu depăşeşti căruţa din faţă). Dacă v-aţi buşi, ai resimţi impactul ca şi cum maşina ar veni spre tine cu 240 la oră, iar tu ai sta pe loc.

Să presupunem că inevitabilul s-a produs. Şi tot n-ai scăpat de nenorocitul de Gigel. Sunteţi în rai şi vi s-a încredinţat câte o lumânare întru pomenirea celor vii şi morţilor. Şi câte o haină albă care emite lumină: a ta cu 10
km/h şi a lui Gigi cu...25! Nevrotic, pluteşti spre el să-l înşfaci cu o furie de 80 la oră. Cu ce viteză crezi te va izbi „luminăţia” lui Gigel? 25+80 la oră? c+80 la oră? Nu! Ci lumina lui se va îndrepta spre tine cu aproximativ c=300 000 km/s, viteza ei în vid. Asta dacă raiul funcţioneză pe principiul vestitului „măr”.

Vedeţi? Pănă şi dreptatea e relativă dacă o priveşti dintr-un singur punct de vedere, subiectiv, nu unul larg, omniprezent, ca cel al lui Dumnezeu, care se pare că le acoperă pe toate. Tu sărac, cu-n amărât de trabant încercând să depăşeşti o şi mai amărâtă de căruţă după ce ai stat proptit în fundul ei mai bine de două ceasuri. Gigel, cocoş blazat şi frizurit, cu o maşină dată naibii şi toate căsuţele bifate. Tu hăl cinstit şi blestemat, Gigel hăl mai macho şi brav, care până şi după moarte o duce mai bine ca tine. Strigător la cer, dom’le, nu alta!

Urgisit,  Ionel aprinde lumânarea.

Surpriză!
 

Receive All Free Updates Via Facebook.