dinainte ca
iarba să atingă cerul gurii
iar el să deplângă necuvântătoarele vrăbii
vrăbii de-o şchioapă şi astronomice vrăbii
la scălcat printre stânci
în urlători
ştiu, nu trebuie să mă scuzi
pentru toate stolurile mele –
cele ce-mi roiesc la glezne
şi cele din aureolă
ştii, dar tot le-mpuşti.
fără vrăbii, fără rândunele
fără migrările lor clericale
cerul ar rămâne gol, neîmpănat –
paralizie mintală.
şi poate că şi tu ai avea
pe rând
o vrabie
o rândunică
şi un-stol-de-mine