nu mai înţeleg nimic. eu oare?
eu vărs ulcele pline eu
răstorn mese în public eu spăl
rufe şi vesele sparte din voi toţi
doar eu mă tai doar eu mă vait în van doar
numai-ul e-o ipoteză a fiinţei mele străine de
tot
ce să fac ce să râd ce să mai schimb ce
nu e nimeni pentru mine
sufletului meu altar de confesii şi eşarfe
ude pâna la Dumnezeu şi-napoi?
plâng tac mor mă prăbuşesc în
negre vise deziluzii concesii
amăgiri de-o clipă nimeni nimeni
să mă citească cârjă să mă ţină
sus jos
cânt doina nebuniei singurătăţii de a nu fi
singur
ci înstrăinat de însuşi
soarele nocturn al
vieţii dinainte de a fi lumina
o gaură
o pâine.o grabă. încremenire în scaun privit în
golul perspectivei cosmice a banalei experienţe de a nu mai exploda nimic
sufăr stofe roşii smulg copaci din blocuri şi din suflete de linii
străpunse de noduri ale interminenţei infinitului - o dreaptă
o strâmbă?
mă zbat şi plâng şi-orbesc orbesc orbesc orbecăiesc...
văd!
ai milă, Doamne.
